Jurnalul Valentinei

La bună revedere

2011-06-22T13:05:00.002+03:00

Dragii mei,

Se pare că dorința exprimată la începutul anului în Plugușorul pentru blog s-a îndeplinit mai repede decât aș fi crezut.

Așadar, de astăzi mă găsiti la o noua adresă: valentinaroman.ro.

Vă aștept cu drag!

PS: Îi rog frumos pe cei care mă au la blogroll, când au timp, să facă o mică modificare a link-ului :)

Vintage Humanitas

2011-06-16T23:26:00.005+03:00

În periplul zilelor de muncă, prinde bine o gură de cultură și relaxare. Eu mi-am luat bucățica deconectantă de la treburile zilnice în cadrul unei duble lansări de carte. O serie nouă de restituiri a vieții românești de altădată, numită Vintage Humanitas, a debutat într-un cadru potrivit. A fost mai mult decât o simplă discuție despre lansarea unei cărți, a fost un eveniment integrat.

Printre fotografiile expuse și acordurile binecunoscutei formații de muzică veche românească Trei parale, am pus mâna și privirea pe cele două cărți lansate astăzi.

Este vorba despre Călătorie în România de Sir Sacherverell Sitwell (preț: 27 Ron) și Ce am auzit de la alții – Amintiri de Radu Rosetti (preț: 29 Ron)

Vă redau mai jos 2 din fragmentele pe care am apucat să le citesc până acum și care mi-au atras atenția:

„Călător asiduu și avizat, colecționar, estet, scriitor, autor al unor volume de refereință despre artă și arhitectură gotică și a barocului, Sir Sitwell face o scurtă călătorie în România, cu puțină vreme înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind astfel unul dintre ultimii martori culturali ai unei Românii aflate atunci într-o plină înflorire și modernizare. ‹…› Sitwell declară încă de la început că a refuzat să se documenteze, pentru a păstra nealterată prospețimea impresiilor. De aceea, sunt cu atât mai prețioase și mai autentice adevăratele fulgurații culturale, legăturile și filiațiile, noi sau deja acceptate, îndeosebi în ceea ce privește bisericile și mânăstirile sau arhitectura, locuitorii României, natura, peisajele sale încărcate de magie. Diversitatea cultural formidabilă pe care o întâlnește și capacitatea românilor de a trăi alături de alții îl umplu de încâtare.” (Călătorie în România de Sir Sacherverell Sitwell)

„Parte a ce mi-a rămas în minte din multele povestiri ale mamei și tatei spus-o-am și eu treptat copiilor și cunoștințelor mele. Cu toții m-au îndemnat să pun aceste amărunte ale vieții mele ale vieții noastre de altădată pe hârtie, ca să nu dispară fără urmă, odată cu mine.” (Ce am auzit de la alții de Radu Rosetti)

Cu siguranță voi continua lectura volumelor cu mare plăcere, întrucât ele m-au însoțit până acasă și au luat un loc pe noptiera mea.

Încă mai am în minte exemplele oferite de Gheorghe Lazăr (cercetător Institutul „Nicolae Iorga”), care arătau cât de potrivite sunt aceste relatări în zilele noastre. Pentru că sunt și eu de acord, și pentru că sunt sigură că astfel de colecții ne oferă o mai bună înțelegere a contextului social actual prin raportarea la impresii și percepții ale trecutului, vreau să salut inițiativa Humanitas. Avem nevoie din ce în ce mai mult de astfel de volume și am aflat că următoarea apariție va conține amintirile lui Iacob Negruzzi de secol XIX.

Traficul zilnic

2011-06-11T21:27:00.007+03:00

Pietoni, bicicliști, șoferi... cu toții conștientizăm riscurile la care ne supunem când ieșim în trafic. Dacă mai aveți dubii, vă invit să vedeți filmulețul de mai jos realizat într-o singură intersecție. Oare cum ar arăta monitorizarea unui întreg oraș?

Între trecut și viitor

2011-06-11T21:00:00.012+03:00

Despre orașele de altădată am mai scris când am vizitat România. Însă, acum, când voi vorbi despre Slatina, nu vreau să mă mai întorc în timp. O face deja cu măiestrie blogul Slatinadealtadata.

La urma urmei, ce rămâne din ziduri, când uităm la ce folosesc? Eu cred că rămâne o imagine a timpului, memoria pură a locului.

Recunosc, în momentul în care am ieșit din gara părăsită din Slatina, nimic nu m-ar fi surprins. Și totuși... s-a întâmplat. Fotografiile de mai jos sunt mărturie, acest oraș privește spre viitor.

Sigur, există încă parfumul pregnant al întreprinderilor socialiste, dar am descoperit sâmbăta trecută un parc ce poate concura cu cele britanice, blocuri încadrate perfect în peisaj, trepte cu apă curgătoare, aranjamente florale amplasate la fiecare 2 pași, un exemplu de curățenie urbană. Orașul este extrem de îngrijit și poate candida cu încredere pentru titlul de “Capitala Verde a României”.

Totuși, toată această tendință de modernizare a urbei ar trebui echilibrată. M-a întristat faptul că așa numitul “Lipscani oltenesc” este lăsat la mila timpului. Am avut un mare regret să constat că “Atletul albanez”, cofetăria vestită pentru dulciurile sale orientale, preparate după reţete tradiţionale nu reușește să se ridice din cenușa anilor.

Infiinţată de mai bine de 100 de ani de familia Memish, ea este cunoscută ca fiind singura firmă privată din România care a funcţionat neîntrerupt și pe perioada regimului comunist. M-am îndulcit cu bragă, halviță și înghețată preparată după rețete tradiționale, însă nu am fost pe deplin fericită. Izul arhitectural al unui local uitat de lume nu i se potrivește. Amza Pellea, Nicu Constantin și mulți alți artiști au ciocnit aici un pahar de braga rece. Practic, cofetăria este un punct turistic de interes. Îmi imaginez ferestre luminoase, flori, mobilier bine ales și decorațiuni autentice. Plasticul și cablurile la vedere nu se încadrează în peisajul meu. Se poate mult mai mult. Merită mult mai mult.

Muzică de suflet

2011-06-03T23:41:00.003+03:00

Nu știu cum se face, dar tocmai de Ziua Copilului am primit o leapșa pe gustul meu de la Cezar. M-a invitat să propun 5 melodii ale Bucureștiului de altădată. „O provocare grea pe care o accept cu drag“, mi-am spus. Dificultatea constă în faptul că Cezar a ales deja melodii care se află printre preferatele mele, dar pe care nu aș dori să le reiau. Îmi doresc să promovez unele noi, tocmai pentru a face cunoscute cât mai multe piese ale acelei perioade. Pentru a vă stârni curiozitatea de a căuta și mai multe melodii, voi nominaliza doar o singură piesă din reperetoriul unui interpret. Trebuie să recunosc, m-am confruntat cu faptul că multe melodii de colecție nu se află încă pe Youtube. Totuși, fără posibililitatea de a le împărtăși pe cele mai rare, găsiți mai jos propunerile mele, într-o ordine pur aleatorie. Vouă ce piesă din acea perioadă vă place?

Cristian Vasile – Sărută-mă

Jean Moscopol – Mai spune-mi încă o dată

Fărâmiță Lambru – La calul bălan

Titi Botez – Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă

Zavaidoc – Dacă ea nu mă iubește

Redescoperă Sinaia caută Coordonator PR

2011-06-02T10:46:00.006+03:00

„Aglomeraţia din sezoanele de vârf ne-a făcut să uităm că Sinaia nu înseamnă doar drumeţii vara şi schi iarna.” este una din declaraţiile dragilor mei prieteni din Asociaţia Redescoperă Sinaia.

În prezent, aceştia sunt în căutare de un voluntar care să coordoneze activităţile de relaţii publice ale asociaţiei.

Deşi site-ul lor este momentan în construcţie, şi am siguranţa că nu va mai rămâne mult timp în acest stadiu, vă pot oferi informaţii despre faptul că pun la cale o serie de evenimente culturale ce îşi propun revitalizarea oraşului şi repoziţionarea lui ca unul elegant, fermecător, "verde".

Astfel, Asociaţia Redescoperă România este la începutul derulării unui amplu proiect naţional despre care veti auzi în curând. Ca mici indicii, vă pot spune că se pregătesc: un bal regal, proiecţii de filme şi un campionat de whist. Sună minunat, nu-i aşa?

În calitate de coordonator PR vei promova imaginea proiectului şi a brandului Redescoperă Sinaia, printr-o permanentă comunicare cu partenerii actuali şi viitori, vei stabilili strategia de comunicare şi vei devolta relaţia asociaţiei cu mass-media.

Dacă vă sună cel puţin interesant, vă spun că CV-urile voastre şi scrisorile de motivaţie sunt aşteptate la adresa office@redescoperasinaia.ro până la data de 3 iunie 2011. Va fi luată în considerare aplicaţia ta fie că ai deja experienţă în domeniul relaţiilor publice sau eşti doar la început de drum. Dacă te hotărăşti să aplici, ţine cont şi de faptul că implicarea ta ca va presupune un minim de 10 ore pe săptămână ca voluntar. Cine ştie, pe măsură ce proiectul se va dezvolta, poate exista şi oportunitatea unui salariu, dar nu neglija experienţa pe care o vei dobândi coordonând comunicarea unui proiect la nivel naţional.

Rebecca

2011-05-29T19:26:00.011+03:00

Mi se întâmplă deseori să întâlnesc sau să redescopăr talente ascunse, dar nu mă împac deloc cu ideea că televiziunea continuă promovarea anumitor nonvalori. Oare așa trebuie să fie?

Nu am să ascund niciodată faptul că m-am îndrăgostit iremediabil de Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian' și de actorii de acolo. Am scris despre asta și pe Travel Moments in Time și, iată că revin. De ce? Mărturisesc că am văzut aproape toate reprezentațiile acestei stagiuni și de fiecare dată plec impresionată de profesionalismul întregii echipe.

Ieri am văzut “Rebecca”, un spectacol ce are la bază povestea romanului omonim scris de Daphné du Maurier în 1938, și care a fost adaptată pentru marele ecran de Afred Hitchcock. Pe scena Teatrului de Operetă este un musical cu multă forță, plin de simboluri și interpretări.

Dincolo de performanța vocilor feminine care a atras publicul prin puterea și siguranța lor (Alexandra Crăescu - Eu, Anca Țurcașiu - Mrs. van Hopper, Georgiana Mototolea - Mrs. Danvers), am putut descoperi vocea și ținuta scenică remarcabilă a lui Florin Budnaru - Maxim de Winter. Un actor pe care nu l-am remarcat până acum, dar care merită toata atenția pe viitor. Din păcate, Cătălin Petrescu, unul dintre interpreții mei preferați, nu a avut șansa de a demonstra toate calitățile sale artistice pe care le puteți descoperi în piese precum “Liliacul” sau “Silvia”.

Puțini știu că orchestra și corul, care în mod obișnuit se află în fața scenei, au reușit să stea în spatele acesteia, în condiţii incomode, şi să se armonizeze perfect cu figuranţii care fac playback când dansează. Aceştia din urmă sunt dublaţi atât de bine de corul din spate, încât nici nu se observă.

Merită punctat faptul că înainte de premiera românească, Răzvan Dincă, directorul Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian", a anunţat că musicalul „Rebecca" va fi montat anul aceasta pe Broadway și pe scenele londoneze. Un plus de mândrie pentru noi, românii!

Sursa foto și informații: opereta.ro si adevarul.ro

Cea mai bună scuză

2011-05-28T11:25:00.003+03:00

De câteva zile circulă pe internet comentarii asupra campaniei realizate de Berea Norte în Argentina. Impresionant este faptul că totul a pornit de la prezumții simple ale realității de zi cu zi:

Băieților le place berea.

Băieților le place să iasă în oraș cu băieții.

Fetelor nu le place ca băieții (a se citi iubiții lor) ies cu prietenii în oraș.

Fetele sunt mai sensibile și dedicate cauzelor umanitare.

Bottom line: Fetele ar fi încântate ca iubiții lor să iasă în oraș cu băieții dacă ar ieși ceva bun din asta.

Sună ciudat, dar cam așa ar putea fi descrisă pe scurt campania “La Mejor Excusa Del Mundo”.

Vă recomand să vedeți filmulețul de mai jos pentru că este cu adevărat interesant ce poate genera un lucru mărunt, dar de impact:

Astfel, pentru fiecare dop de sticlă de bere Norte, s-au strâns minute petrecute în folosul comunității. Cu cât s-au băut mai multe sticle de bere Norte, cu atât s-au strâns mai multe dopuri și, în consecință, mai multe minute în folosul comunității. “The more guys that went out, the nicer the city became.” Rezultatele au fost incredibile. Consumatorii berii Norte au generat peste 50.000 de minute de fapte bune care s-au concretizat în restaurarea unor clădiri și monumente, ecologizarea parcurilor sau plantarea unor copaci.

Oare întâlnirile “Alcoolicilor Anonimi” au fost anulate pe perioada campaniei? :P

Responsabilitate socială cu entuziasm

2011-05-22T19:57:00.020+03:00

Timpul este un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, citeam mai demult într-o carte a lui Jose Saramago.

Timpul, sau mai degrabă spus, lipsa lui, m-a obligat să scriu mai rar în ultima vreme pe blog. Însă, tot el m-a implicat în cel mai influent eveniment de CSR al anului: European CSR Lessons.

Va povesteam într-o postare anterioară despre conceptul său, iar acum privesc cu un zâmbet mare toate reacțiile pozitive pe care noi, organizatorii, le primim posteveniment.

Sunt mândră că mă număr printre cei care au făcut acest eveniment posibil și abia aștept următoarea ediție. Nu închei înainte de a mulțumi tuturor celor care ne-au ajutat să avem vorbitori de top: BCR, Orange, Raiffeisen Bank, UniCredit Ţiriac Bank, Petrom, Carlsberg, Rompetrol, Unilever şi Renault, partenerilor media, colegilor de echipă, voluntarilor, jurnaliștilor și bloggerilor care au scris până acum despre eveniment.

Impresii la cald despre eveniment puteți citi pe următoarele bloguri: Corina Iordache (colega mea de proiect), Dan Dragomir, Anca Tînc, Daniel Ştefan, Ariel Constantinof, Alexa Ionescu, Suzana Csizsek, Bogdan Daradan, Leonard Bacică.

Vă recomand să urmăriți filmările realizate de echipa Radio Lynx: Ziua 1 și Ziua 2. Veți afla lucruri foarte interesante despre potențialul CSR, dar și despre cum să faci business în general.

Continui cu afirmația lui Corneliu Cojocaru (BCR) de la finalul dezbaterii de pe 18 mai: Fiecare dintre noi trebuie să participe la responsabilitate, responsabilizându-se! și închei cu câteva fotografii:

Credit foto: Vlad Todiruţ

Later edit: Bogdan Daradan mi-a luat zilele trecute şi un interviu pe care îl puteţi citi aici.

Dacă vrei să scapi de stres...

2011-05-21T21:04:00.004+03:00

Sursa: aici

Vă invit la European CSR Lessons

2011-05-11T09:13:00.007+03:00

Ei bine, iată că mai este o săptămână până la “European CSR Lessons”, cel mai influent eveniment de CSR din Romania. De ce spun că este cel mai influent?

Cred că agenda evenimentului, vorbitorii prezenți și partenerii implicați sunt doar un prim argument ce poate anula orice urmă de îndoială. BCR, UniCredit Ţiriac, Petrom, Raiffeisen Bank, Unilever etc. cred în conceptul “European CSR Lessons” și vor prezenta studii de caz în premieră. CSR-ul, la nivel european, adus în România de echipa ResponsabilitateSocială.ro.

Evenimentul se adreseaza tuturor liderilor de opinie care vor sa înțeleagă mai bine domeniul CSR, făcând o comparație corectă între ințiativele din România și cele de pe alte piețe europene: profesioniști din companii sau agenții, lideri ONG, jurnaliști, bloggeri, reprezentanți ai mediului universitar sau instituțional etc.

Timp de 2 zile (pe 17-18 mai) vor avea loc, la Ramada Majestic Hotel, 4 sesiuni de studii de caz și 2 sesiuni de dezbateri. Profesioniști europeni vor intra într-un dialog liber cu publicul despre domeniul CSR din țara lor, dar și despre perspectivele la nivel internațional.

Responsabilitatea social corporativă este o componentă pe care orice comunicator din România ar trebui să o înțeleagă și să o încurajeze. Coordonatorii de proiecte, studenții, bloggerii și jurnaliști vor avea șansa de a interacționa cu specialiști de top și de a „fura“ câte un pic din experiența lor. Tocmai de accea, îi încurajez pe cei care își doresc să participe la eveniment să se înscrie aici.

Invitați din top managementul unor companii multinaționale de renume vor fi acolo, nu vrei să vii și tu?

Comunicare fără limite?

2011-04-28T20:33:00.006+03:00

În România, țară care a fost destul de conservatoare până acum 20 de ani, orice campanie de comunicare creativă are un potențial uriaș de a ieși în față, nu credeți? Românul s-a născut poet, deci creativ. Însă, singurul lucru care stă în calea fericirii unei comunicări mai ceva ca în poveștile fantastice este autorizația. Vrei să faci ceva îndrăzneț? Înarmează-te cu nervi tari și planificare riguroasă până la obținerea autorizațiilor. Este imposibil să apară desene tridimensionale pe un perete sau un balon uriaș în Cișmigiu fără autorizație. Este normal să fie așa, dar timpul, drumurile și explicațiile alocate depășesc limita. Aici, mulți se pierd, deși potențial creativ există.

Comunicarea de guerilla se potrivește de minune contextului economic cu bugete reduse și imaginație mare, firmelor mici și curajoase, comunicatorilor inventivi și spațiului românesc care arată ca un mic turn babel în care poți regăsi un element potrivit cu aproape orice concept ai dori să implementezi. Deci, să spunem că avem infrastructură pentru comunicare de guerilla și doritori. Păi, cine nu și-ar dori să se lovească de ceva mai mult decât un sampling în mall, un flyer în cutia poștală și un afiș la metrou?

Este adevărat, nu poți folosi comunicarea de guerilla decât în cazul unui client entuziasmat și care își dorește un impact local (ONG-uri, fundații, firme mici, cauze umanitare) deoarece nu este o modalitate eficientă de comunicare pe termen lung. Atrage atenția, crează buzz, dar nu consolidează brandul. Organizatorii Congresului Național al Studenților la Comunicare m-au provocat să îmi dau cu părerea: “Cum ar suna un post pe blogul tău dupa o zi în orașul comunicării de guerrilla?” Fac un exercițiu de imaginație și îmi dau seama că este o întrebare destul de dificilă. Dacă fiecare firmă, ONG, fundație etc. ar comunica astfel, este foarte posibil să rezulte un mic haos. Ne-am întreba constant Ce înseamnă asta? Ce vor să zică? Până la urmă, despre cine/ce este vorba? Și toate aceste întrebări vor apărea pentru că, să nu uităm, în cazul unei astfel de comunicări totul este oferit și dezvăluit publicului ca într-un serial, secvențial. Sigur, s-ar stimula creativitatea și competitivatea ideilor, dar ca să răspund la întrebarea de mai sus, probabil că pe bloguri ar fi postate păreri despre diverse campanii sau ghicitori asupra cărui produs se referă. Nu cred că ar dura mult și ar apărea chiar pledoarii pentru PR-ul și publicitatea clasică. Totul pe principiul: Când ai alb, vrei negru. Când ai negru, vrei alb. :P Voi ce părere aveți?

Cititorii cărora le surâde ideea unei zile în orașul comunicării de guerrilla o pot pune în aplicare la Congresul Național al Studenților la Comunicare. Între 5 și 7 mai, la Palatul Parlamentului. Mai multe detalii despre eveniment pe www.cnscpeweb.ro

O carte pentru fiecare

2011-04-24T20:40:00.008+03:00

Se spune că de fiecare dată când deschizi o carte înveți ceva. Știu, unele cărți ne plac, altele nu. Pe unele le citim pe nerăsuflate, pe altele le abandonăm cu lunile pentru că ne-au pierdut atenția de la primele rânduri. După părerea mea, nu există cărți bune sau rele, autori slabi sau impresionanți. Există doar mai multe tipuri de cititori, mai multe păreri și impresii. Și asta doar pentru că gusturile nu se discută.

Mie... mie îmi este tare dragă leapșa primită de la Alex pentru că una dintre cele mai bune prietene ale mele este cartea. Am însă o mare problemă pentru că așa cum nimeni nu poate alege între prietenii foarte apropiați, așa nu pot nici eu să aleg doar o carte dintr-o mulțime. Sunt multe care mă fascinează și la a zecea recitire, multe care m-au schimbat într-un fel sau altul, multe în care regăsesc o altă interpretare de fiecare dată. Dar dacă ar fi doar o carte pe care să o recomand, ar fi cea a Aureliei Marinescu, Codul bunelor maniere astăzi și asta pentru că este atât de potrivită oricărei vârste și oricărei tipologii, încât nu cred să fie o persoană care să nu găsească chiar și un singur lucru interesant în ea. O recomand tuturor și las deschisă leapșa oricărui iubitor de carte și povești bine spuse.

Iar dacă se întâmplă cumva să vă amintiți de cercul de literatură din liceu și ați vrea să participați la dezbateri de nivel înalt, rogu-vă, nu ratați SINECTICO – întrunirea oamenilor de carte.

Evenimentul va avea loc pe 27 aprilie în Sala Media a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și va aborda și tema marketingului cultural în perioada de criză, un subiect foarte delicat și interesant, după părerea mea.

Puteți consulta programul evenimentului pe www.worldbookday.ro.

Fotoreportaj: Târg de Florii

2011-04-23T19:55:00.003+03:00

Dacă vreți să faceți o scurtă incursiune în lumea tradițional românească, vă invit să vizitați Travel - Moments in Time, unde veți putea vedea fotoreportajul pe care l-am realizat cu ocazia Târgului de Florii organizat la Muzeul Țăranului Român.

O fotografie și o floare

2011-04-17T18:57:00.014+03:00

De-a lungul timpului am realizat o serie de fotografii dintre care foarte multe cu flori. Astăzi m-am hotărât să scot câteva dintre ele la lumină și să le dedic sărbătoriților de Florii și vouă, cititorilor mei!

Ceainicul roz

2011-04-16T17:54:00.005+03:00

Plimbările pe Lipscani au fost întotdeauna surprinzătoare pentru mine. Case vechi care așteaptă să fie din nou băgate în seamă, magazine și cafenele care mai de care mai pestrițe. Grafitti-ul se simte și el ca acasă. Este peste tot, uneori mai inspirat, alteori doar litere aruncate în vânt și murdărind degeaba pereții.

Am descoperint încă unul surprinzător de interesant, iar acum stau și ma gândesc cum se împacă o clădire cu istorie, SC Centrul Istoric SA, materiale plastice, chimicale, electrice, un garaj de tablă și un ceainic roz.

Sau… nu trebuie să fie întotdeauna armonie, nu? :P

Viața în teniși

2011-04-03T19:20:00.010+03:00

Trebuie să recunosc, nu îmi place să primesc e-mailuri cu tot felul de powerpoint-uri motivaționale, poze cu pisici pufoase, bancuri seci și teste făcute pe genunchi care îți relevă cât de cool ești sau ce stil de shopping adopți. Le șterg în secunda 2. Însă, mai am parte și de surprize. De curând am primit o demonstrație de gândire pozitivă, pe care țin să o împărtășesc cu voi. De ce? Pentru că este o adevărată palmă de trezire la realitate pe care trebuie să ne-o dăm atunci când credem că suntem doar niște biete victime ale societății în care trăim.

Demonstrație de gândire pozitivă:

Sunt recunoscător :

Soțului/soției care sforăie toată noaptea,
Pentru că doarme acasă cu mine și nu cu altcineva!

Fiicei mele adolescente care se plânge că trebuie să spele vasele,
Pentru că înseamnă că este acasă și nu pe străzi.

Murdariei de curățat după o petrecere,
Pentru că înseamnă că am fost înconjurat de prieteni.

Podelei care trebuie ștearsă și ferestrelor care trebuiesc spălate,
Pentru ca înseamnă ca am o locuință.

Scărilor pe care trebuie să le urc zilnic când merg la birou,
Pentru că înseamnă că am un loc de muncă.

Grămezii de rufe de spălat și călcat,
Pentru ca înseamnă că am haine de îmbrăcat.

Oboselii și durerilor musculare la sfârșitul unei zile,
Pentru că înseamnă pot să mă mișc și nu sunt imobilizat la pat.

Soneriei care mă trezește în zorii zilei,
Pentru că înseamnă că sunt viu.

Zecilor de mesaje pe care le primesc de Crăciun și Paște
Deoarece înseamnă că am un telefon și prieteni care se gândesc la mine.

Știu, unele idei vi se vor părea exagerate, dar esențialul este să să vă bucurați de lucrurile pe care le aveți. Nu toți le au. Încercați să fiți mai relaxați și mai pozitivi, să trăiți o viață în teniși, cum îmi place mie să spun metaforic. Lucrurile frumoase vin când te aștepți mai puțin! :)

Primii 10 pași în fotografie

2011-03-27T19:56:00.013+03:00

Joia trecută mi-am propus să merg la lansarea cărții Primii 10 paşi în fotografia de produs scrisă de către Dragoș Asaftei, un tânăr de 17 ani, din Odorheiul Secuiesc, care mă surprinde pe zi ce trece cu talentul și voința sa. Din păcate, nu am putut ajunge la eveniment, dar acest lucru nu mă împiedică să îl felicit pe blog.

La o vârstă la care mulți își pierd vremea cu jocurile pe calculator sau cluburile de noapte, Dragoș face lucruri frumoase reușind să redea momente cât mai variate ale vieții cotidiene prin fotografie. În mod clar, el este la început de carieră în acest domeniu și, ceea ce îmi place, dincolo de faptul că muncește foarte mult pentru a progresa și pentru a strânge un portofoliu cât mai amplu, este faptul că nu păstrează lucrurile învățate doar pentru el. Există o tendință a celor ce sunt la început de drum în mai multe domenii: știu să-mi fac treaba bine, dar nu îmi spun secretele mai departe din teama de a nu îmi lua altcineva fața. Nu am înțeles niciodată această gândire și am admirat întotdeauna oamenii care împărtășesc din know-how-ul lor și din experiențele prin care au trecut.

Un mare plus al cărţilor scrise până acum de Dragoș ("Primii 10 paşi în fotografia digitală" și "Primii 10 paşi în fotografia de produs") și destinate începătorilor este că acestea nu sunt realizate cu un limbaj pompos. Informațiile prezentate sunt la obiect, nefiind îmbogăţite cu mijloace artistice doar pentru a mări volumul.

Iată câteva titluri ce pot fi regăsite în cuprinsul fiecărei cărți:

Primii 10 paşi în fotografia digitală

Primii paşi
Cum aleg un aparat compact
Fotografiile macro
Fotografiile macro realizate cu obiectivul întors
Panoramele

Primii 10 paşi în fotografia de produs:

Ce înseamnă fotografia de produs?
Fotografia de produs – fotografie comercială?
Cum se realizează fotografiile de produs?
Cum obţin o compoziţie interesantă?
Fotografia gastronomică (food)
Combaterea umbrelor
Obiective cu focală fixă
Obiective macro
Trepiedul
Filtrele
Realizarea cortului de difuzie
Crearea metodelor de difuzie
Corectarea luminii
Eliminarea aspectelor inestetice

Cărțile pot fi comandate de pe librarie.net

Sursa foto aici

Soundtracks

2011-03-20T13:36:00.005+02:00

Pentru mine, muzica este ca un strop de magie într-un pahar cu apă. Elementul esențial fără de care nu cred că aș putea trăi. Tocmai de aceea, m-am bucurat foarte mult când Loredana mi-a pasat leapșa melodiilor din filme. Care îmi plac? Sunt multe. Din păcate, nu am suficient spațiu pentru a le împărtăși aici pe toate. Așa că...mi-am autoimpus cu greu o limită de 10 piese.

Sper să vă placă opțiunile mele, iar dacă nu, poate vă vor încânta @Alina Constantinescu și @Iyli, căci la ele merge această leapsă.

Grease - John Travolta & Olivia Newton-John - You are the one that I want

Armagedon - Aerosmith - I don't wanna miss a thing

Robin Hood - Bryan Adams - Everything I do, I do it for you

Top Hat - Fred Astaire - Dancing cheek to cheek

Shrek - Neil Daimond/Smash mouth - I'm a believer

Medalia de onoare - Aurelian Andreescu - Oameni

Gilda - Rita Hayworth/Pink Martini - Amado Mio

The sweetest thing - Rupert Holmes - Escape (pina colada song)

Malena - Gigliola Cinquetti - Ma l’amore no

Top Gun - Berlin -Take my breath away

One World Romania la o nouă ediţie

2011-03-15T15:00:00.010+02:00

Vă povesteam anul trecut cu mare drag despre filmul văzut la One World Romania. Ei bine... anul acesta va fi o nouă ediţie a festivalului.

Deschiderea va avea loc pe 16 martie, ora 19.00, la Cinema Scala, cu prezentarea proiectului. În încheierea galei, va cânta formaţia vocal instrumentală Shukar Collective, intrarea fiind liberă.

Anul acesta vor fi prezente 37 de filme împărţite în 6 secţiuni tematice şi proiectate la patru cinematografe din centrul Bucureştiului - Cinemateca Eforie, Cinemateca Union, Cinema Corso şi Noul Cinematograf al Regizorului Român, din cadrul Muzeului Ţăranului Român.

Organizatorii au anunţat că vor fi 25 de invitaţi străini care participă la proiecţii, workshop-uri şi dezbateri şi nu pot să vă spun decât că este o ocazie unică să poţi schimba impresii cu aceştia.

Astfel, vor veni la Bucureşti regizori, producători şi protagonişti ai filmelor, reprezentanţi ai altor festivaluri de film documentar, ca One World International Praga sau Watch Docs Varşovia şi membri ai ONG-ului People in Need.

Pentru mai multe detalii şi program, puteţi să vizitaţi site-ul www.oneworld.ro şi sper să ne vedem în cinematografe!

PS: Dacă tot vă spuneam despre tinerii din organizare, îi puteţi vedea mai jos la lucru. Eu îi salut şi le doresc mult succes! :)

Sursa foto: aici

Slugă la doi stăpâni

2011-03-13T11:22:00.011+02:00

Din câte îmi amintesc, Mircea Albulescu spunea că vine la teatru cu o oră jumătate înainte de a intra în scenă pentru că îi trebuie timp să se golească de griji. Aproape la fel am făcut și eu... la fel au făcut și aproape 100 de bloggeri din online-ul românesc ieri, reuniți la invitația DreamTeamRo & Teatrul Masca. Ne-am întâlnit cu jumătate de oră înainte să bată gongul de început al piesei Slugă la doi stăpâni de la Teatrul Masca. Am băut un ceai, am socializat, ne-am detașat de problemele vieții cotidiene pentru a întâmpina cu zâmbetul pe buze și mintea larg deschisă ceea ce aveau să ne transmită actorii.

Recunosc că până acum am preferat piesele de teatru jucate la Odeon, dar de ieri am devenit fanul Masca. Nu știu dacă toate spectacolele sunt la fel ca cel de aseară, dar voi încerca să aflu. Slugă la doi stăpâni ne-a făcut să râdem, să aplaudăm și să ne luăm ochii de la telefon. Asta este de bine. De foarte bine.

Apreciez foarte mult când un eveniment este făcut cu multă pasiune și, în cazul celui despre care vă povestesc, s-a văzut acest lucru. Sunt genul de persoană care crede că detaliile fac diferența, iar cartonașele personalizate pentru cei din “Twittosferă” și momentele geniale de improvizație și interacțiune cu publicul blogger au contat pentru mine.

Teatrul Masca este în mod clar centrul cultural cel mai activ în mediul online. Anul trecut realizam un studiu care se finaliza cu câteva propuneri privind tehnicile și strategiile de promovare a evenimentelor culturale în rândul tinerilor, iar online-ul era un punct central al acestora. Datele arătau că internetul este principala sursă de informare a tinerilor cu privire la evenimentele culturale, urmată de presa cotidiană scrisă şi de afişe, pliante. Deşi pare paradoxal la prima vedere, media culturală şi platformele de cultură nu sunt principala sursă de informare, tinerii afirmând că și-ar dori ca organizatorii să vină mai aproape de ei, pe rețelele de socializare. Sunt câțiva care au început să facă acest lucru, dar consider că Teatrul Masca are toate șansele să devină un teatru iubit de publicul tânăr, nu doar pentru că beneficiază de actori talentați, de reprezentații bine puse în scenă, ci pentru că și-a dat seama de potențialul unui blog, al unui fotoblog și de cel al rețelelor de socializare (Twitter, Facebook, Flickr, Youtube) în ziua de astăzi. Sunt multe instituții culturale care aruncă o mână în online, dar fac greșeala de a anunța un nou spectacol și cam atât. Ori, eu cred că important este să aloci timp, să interacționezi constant și să nu lansezi doar din când în când câte un anunț sec.

Pentru piesa de ieri și pentru modul în care ați început să vă promovați: Jos pălăria, Teatrul Masca!

Sursa foto: Teatrul Masca

Later edit: Este impresionantă postarea în care Mihai Mălaimare mulțumește bloggerilor prezenți joi la eveniment.

Teatrul Național de Operetă

2011-03-13T11:15:00.004+02:00

Vă invit cu drag să citiți aici un material despre Teatrul National de Operetă pe care l-am realizat pentru Travel - Moments in Time.

O seară de salsa

2011-03-06T20:06:00.016+02:00

Se spune că marţea este o zi cu 3 ceasuri rele. Săptămâna aceasta a fost chiar una foarte frumoasă deoarece am petrecut alături de prieteni dragi la inaugurarea şcolii de salsa Oportunidad. Nu sunt o mare dansatoare latino, dar m-am bucurat foarte mult când am primit invitaţia de a participa. Ce zi mai potrivită pentru bună dispoziţie, dacă nu cea de 1 Martie?

Încetul cu încetul, La Scena s-a umplut de oameni şi s-a dat drumul la dans. Suzana şi Felix ne-au uimit cu mişcările lor, pentru ca mai apoi să ne lanseze provocarea de a încerca şi noi. Nu ne-am descurcat aşa de bine din prima, dar cu timpul am prins paşii. Oricum, instructoarea ne-a spus că în salsa rolul bărbatului este să conducă, iar cel al femeii este de a face bărbatul să arate bine. În consecință, dacă am fost penibile, nu este vina noastră, noi doar ne-am luat după bărbați. :P

În rest, pozele şi filmuleţul de mai jos vorbesc de la sine. Felicitări organizatorilor şi mult succes pe viitor Oportunidad Escuela de Salsa!

PS: Dacă vă tot întreabați în timp ce vizionați filmulețul... Răspunsul este: da! În spate dansează senzual cei trei crai din online-ul românesc: @alextunaru, @aurasmihai și @davidpripas.

Sursa foto: aici

Fotoreportaj: Târg de Mărțișor

2011-03-06T14:46:00.008+02:00

De la 1600 m altitudine

2011-02-22T18:38:00.014+02:00

Vremuri noi, reguli noi

2011-02-15T20:28:00.005+02:00

Citeam zilele trecute cartea lui David Meerman Scott, The new rules of marketing&PR, când m-am gândit să vă împărtășesc și vouă cum vede autorul noile și vechile reguli în aceste domenii. Știm deja că vremurile s-au schimbat, că Internetul ocupă o parte foarte importantă din strategia de comunicare, însă, interesant este modul în care ne sunt prezentate fapte pe care deja le gândeam cu toții. Scurt și la obiect:

The old rules:

Marketing simply meant advertising (and branding).

Advertising needed to appeal to the masses.

Advertising relied on interruptin people to get them to pay attention to a message.

Advertising was one way: company-to-consumer.

Advertising was exclusively about selling products.

Advertising was based on campaings that had a limited life.

Creativity was deemed the most important component of advertising.

It was more important for the ad agency to win advertising awards than for the client to win more customers.

Andvertising and PR were separate disciplines run by different people with separate goals, strategies and measurement criteria.

The new rules:

Marketing is more than just advertising.

PR is more than just a mainstream media audience.

You are what you publish.

People want authenticity, not spin.

People want participation, not propaganda.

Instead of causing one-way interruption, marketing is about delivering content at just precise moment yout audience needs it.

PR is not about your boss seeing yout company on TV. It’s about your buyers seeing your company on the Web.

Marketing is not about your agency winning awards, It’s about your organization winning business.

The Internet has made public relations public again, after years of exclusive focus on the media.

Companies must drive people into purchasing progress with great online content.

Blogs, online video, e-books, news releases and other forms of online content let organizations communicate directly with buyers in a form they appreciate.

On the Web, the lines between marketing and PR have blurred.

Sursa foto aici

O campanie cu surprize

2011-02-06T19:05:00.005+02:00

Iată că a venit și vremea să scriu despre campania KLM Surprise. Nu o voi analiza prea mult. Sunt mulți care au făcut asta în ultima vreme. Unii au clasificat-o ca fiind ușor înfiorătoare (din cauza senzației că ești în permanență monitorizat de cineva), în timp ce alții au apreciat-o.

Pentru cei care nu știu, campania s-a bazat pe Twitter și Foursquare ca mijloace de comunicare și a constat în surprinderea persoanelor care zburau cu ajutorul KLM Dultch Airlines. Fără să știe ce urma să li se întâmple și profund atrași de Foursquare și Twitter, pasagerii trimiteau mesaje care anunțau că vor călători în curând. Conceptul de bază al KLM Suprise a fost de a le monitoriza activitatea pe aceste rețele și de a îi surprinde. Echipa KLM a folosit informațiile de pe Twitter/Foursquare pentru a veni cu un cadou personalizat: de la mâncare la ceasuri, laptopuri, vouchere etc. Cum s-a putut întâmpla una ca asta? Puteți vedea în filmulețul de mai jos:

Mie mi se pare o idee foarte bună de promovare prin intermediul rețelelor de socializare, dar și de CRM (customer relationship management). O modalitate inteligentă și creativă de a personaliza imaginea companiei, de a transmite mesaje pozitive despre aceasta și de a genera fidelitate în rândul pasagerilor. Cadourile primite sunt importante, iar surpriza destul de mare încât clientul să o povestească tuturor rudelor și prietenilor. Facebook nu a fost uitat nici el, și a fost integrat în campanie prin postarea pozelor cu oamenii uimiți de ceea ce li se întâmplă pe pagina companiei, dar și prin faptul că fiecare pasager s-a grăbit să povestească întâmplarea pe profilul personal.

În final, iată ce declară reprezenții KLM: “we’ve just committed little acts of kindness because we wanted to discover how happiness spreads”.

Surse: Youtube și Foursquare-infos

Capitala verde a României

2011-01-29T18:33:00.008+02:00

Fiind susținător Umbrela Verde, am primit zilele trecute invitația de a nominaliza într-un post pe blog Capitala Verde a României. M-am gândit subit la destule orașe care ar putea candida cu succes la acest titlu, însă mi-am dat seama că jocul are anumite reguli și trebuie să aleg unul din cele prezentate pe site. În cursă au intrat următoarele: Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Deva, Sfântu Gheorghe, Sector 2 – Bucureşti, Brăila, Alexandria, Zalău şi Slobozia. Pot spune că am fost în toate aceste orașe, mai puțin în Timișoara și Brăila, locuri pe care mi-aș dori să le vizitez cât mai curând.

Totuși, dintre toate acestea, voi vota Clujul. De ce? În primul rând, mi-a plăcut extrem de mult atmosfera de acolo, liniștea, bunul simț al oamenilor și obiectivele turistice. Da, știu că am mai scris despre Cluj aici și că aceste elemente nu îl fac neapărat un oraș verde. Dacă stăm puțin să ne gândim, bunul simț despre care spuneam mai devreme se poate transforma foarte ușor prin educare în responsabilitate civică, așa că mizez foarte mult pe potențial. De asemenea, apreciez extrem de mult și faptul că aproape la tot pasul sunt plantați copăcei și la câțiva metri te poți opri într-un parc. Lipsa gunoaielor din centrul orașului cred că este deja cunoscută și apreciată la nivel național.

Așadar susțin Clujul – Capitală Verde a României, iar dacă vreți să votați și voi, o puteți face până pe 31 ianuarie. Mai multe detalii aici.

Un cântec vesel să cântăm

2011-01-22T17:51:00.012+02:00

Deși a fost lansat în 2009, nu mă pot abține să nu readuc în atenție The Social Media Song. Incredibil de amuzant când te gândești cât de actual este!

Sursa: Youtube

Ajutor pentru elevi

2011-01-13T20:05:00.005+02:00

Zilele trecute am primit acest anunț pe e-mail și nu mă pot abține să nu îl împărtășesc cu voi. Sunt ferm convinsă că puteți găsi pe acasă un lucrușor sau două pe care să le puteți dona acestor copiii.

"Avem nevoie de ajutor!

Sunt învăţătoare la Şcoala cu clasele I-VIII, Izvoare, com. Bahna, jud. Neamţ. Avem un număr mare de elevi în şcoală, dar cei mai mulţi dintre ei au mare nevoie de hăinuţe, ca să poată veni la şcoală în sezonul rece. Noi, cadrele didactice, am adus de acasă, de la copiii noştri, hăinuţe şi papuci, care nu le mai veneau, dar care erau de strictă necesitate pentru aceşti elevi. Vă rugăm, ajutaţi-ne, dacă puteţi, cu hăinuţe şi papucei, pentru nişte copii inimoşi care vor să înveţe!

Va multumesc din suflet celor care nu veţi ignora mesajul meu de ajutor! Oricat de mic ar fi ajutorul, pentru noi ar reprezenta enorm de mult sa stim ca ii putem ajuta, sa nu le mai plangem de mila ca vor ingheta pe drum pana acasa sau, eventual, vor lipsi de la scoala in zilele prea geroase, de teama sa nu inghete. Cat despre papucei, credeti-ma, vin incaltati multi dintre ei cu slapi (papuci de casa din plastic). Se intampla chiar sa vina pe rand la scoala, copiii din aceeasi familie, fiecare cate o zi, pentru ca au doar un rand de papuci de iarna sau doar un singur rand de hainute mai groase. Copiii nu au nicio vina ca s-au nascut saraci, de aceea vrem sa ii ajutam.

Copiii vă vor fi recunoscători!

Înv. CARAIMAN IONELA-LAURA
Tel. 0764888975
Adresa şcolii: ŞCOALA CU CLASELE I-VIII, IZVOARE, com. BAHNA, jud. NEAMŢ"

Plugușor pentru blog

2011-01-06T11:52:00.006+02:00

Aho, aho, copii și frați,

Stați puțin și nu-mânați,

Pe blog vă abonați

Si cuvântul mi-ascultați:

Mâine blogul se-noiește

Plugușorul se pornește

Și începe a like-ui

Postări multe a iubi

Ia mai mânați măi flăcăi

Și comentați cu zurgălăi…

Alex m-a rugat să scriu ce îmi doresc de la anul 2011 pentru blogul meu și sper că am reușit să fac asta în plugușorul de mai sus. Cert este că am învățat cu timpul că nu e bine să îți dezvălui planurile înainte de vreme. Mai bine începi și le pui în aplicare decât să vorbești despre ele.

Dar… cu siguranță mi-aș dori să încep să scriu anumite postări în limba engleză. Blogul îmi aduce destul de multe vizualizări din străinătate. Acum câteva zile am primit un e-mail de la un tânăr din Africa de Sud care îmi spunea că citește ceea ce scriu folosindu-se de softurile cu traduceri. Mi-a găsit blogul pe Travel Moments in Time și de atunci îmi mai deschide jurnalul pentru a afla cum mai arată România. A găsit postările cu Aiud, Hunedoara și altele asemenea și i-au plăcut. Nu mă întrebați de ce. Cu siguranță, pentru astfel de cititori merită să scriu și în engleză. Încă mă mai gândesc la asta…

Cine știe, poate finalul de an mă va prinde pe .ro! :)

Acum...eu sunt curioasa ce planuri au fetele de la Let's do it, Romania! pentru blogurile lor. Oana și Ana, aveți legătura.

Apropo de concerte…

2011-01-05T09:20:00.005+02:00

Știm cu toții că Sărbătorile vin cu multe concerte difuzate la TV. Anul acesta au fost extrem de multe, de la cele de muzică simfonică pană la manele și lăutari. Totuși, veți sesiza că cele organizate în afară sunt de departe diferite de cele de la noi, indiferent dacă se organizează într-o piață, în Times Square sau la Opera din Viena. Nu mă refer la voci, la număr de participanți sau la infrastructură, ci strict la modul de organizare.

Spre exemplu, eu sunt adepta unui concert care să ofere mult mai mult decât o voce la microfon, un playback sau un ”zdringhi-zdringhi”, cum îi zice Mircea Badea. Eu apreciez calitatea, dacă tot dau o sumă considerabilă pe bilet. Și, da, îmi place muzica live, cu band în spate.

Văzând concertul de revenire al celor de la Take That de pe Wembley Stadium, mi-am dat seama ce înseamnă cu adevărat un spectacol de calitate care prinde și vinde. Vă las mai jos câteva secvențe, ca să vă dați seama despre ce vorbesc. Nu știu de ce, dar la noi astfel de spectacole sunt rare, dacă nu chiar inexistente. Concertele se limitează la cântărețul și formația de pe scenă, câteva jocuri de lumini, 2-3 lasere, maxim 4 dansatori și cam atât. Știu că nu avem stadion de 90.000 de scaune, vedete de anvergură internațională care să atragă după sine sute de mii de spectatori... dar, eu știu că mi se face pielea de găină numai când mă gândesc că aș putea organiza un concert în urma căruia oamenii să spună: „A fost un spectacol pe cinste!”. Faptul că nu dispunem de anumite elemente nu ar trebui să ne oblige să rămânem mediocri. Este vorba de a dezvolta un concept, de a forța un pic nota prin adăugarea de elemente surpriză pentru public. Un pic de sare si piper nu a stricat niciodată, nu? Vorba aceea, nu avem voci, măcar să fie spectacol. Avem voci, atunci... de ce să nu fie și spectacol? Ar trebui să încercăm să ne exploatăm resursele la maxim pentru un concert care să aibă la bază un întreg concept, unul care să îți provoace imaginația, să te lase să îți dai frâu liber creativității pentru ca oamenii care vin, să plece cu impresia că ar fi trebuit să plătească pe bilet chiar mai mult decât au făcut-o.

Pentru mine, 5 = 1

2010-12-27T14:56:00.006+02:00

Sunteţi curioşi să aflaţi ce mi-a adus Moş Crăciun? Păi, în online, mi-a adus o leapşa tare faină de la David şi Alex. Frumos cum şi-au povestit realizările din 2010. 5 lucruri pozitive. Tot atâtea ar trebui să spun şi eu, să trag linie înainte de Revelion şi să pasez leapşa altcuiva.

Dar, cu respectul de rigoare pentru regulile jocului, îmi voi permite să pun deoparte în CV realizările profesionale pentru cei interesaţi, cele intime în cutiuţa de amintiri a sufletului şi să îmi prezint una dintre cele mai importante realizări, care fac cât 5. Sunt convinsă că nu se vor supăra pe mine că nu scriu postarea după tiparul lor.

Revenind, anul 2010 mi-a dăruit acel ceva extrem de preţios. Mi-a adus foarte multe schimbări în bine pe toate planurile, dar mai presus de toate, mi-a adus prieteni noi. "Vaccinaţi" şi valoroşi, la care am început să ţin extrem de mult. Într-un timp foarte scurt, viaţa mi-a dovedit că prietenia există cu adevărat, poate fi găsită oricând, oriunde, şi nu trebuie neapărat să vină din partea unor oameni pe care îi cunoşti de o viaţă.

Ridic şi închin paharul pentru toţi cei cu care am legat prietenii anul acesta. Vă urez tuturor sănătate şi să petrecem cu bine şi anul care vine!

Loredana, Corina, Cezar, care sunt cele 5 realizări ale lui 2010 de care sunteţi mândri?

Moș Crăciun există!

2010-12-24T11:26:00.008+02:00

Nu vreau să spun lucruri mărețe. Nici să par naivă. Dar, eu chiar cred că Moș Crăciun există.

El este acel sentiment care te face să cumperi cadouri pentru cei dragi în preajma Crăciunului chiar dacă ai rate sau datorii. Nu este inconștiență sau fals altruism. Moș Crăciun există în inima copilului care renunță la jucăria preferată pentru a o dona celor nevoiași. El este acel ceva care te impulsionează să îți iei cel mai bun prieten, să vă cheltuiți toți banii din portofel pentru a merge încărcat de daruri la o oarecare casă, dintr-un oarecare colț de lume, fără să spuneți nimănui nimic. Și, ce sentiment unic naște această experiență!

De ce să credem că facem toate astea din obligație sau pentru că ne mustră conștiința? De ce să nu ne imaginăm că Moș Crăciun există și ne îndeamnă să renunțăm la egoism pentru a deveni mai buni când se apropie Sărbătorile de iarnă? Îmi place să gândesc pozitiv, îmi place să cred că Moș Crăciun există în fiecare dintre noi.

Bunătăți steliste

2010-12-15T22:39:00.007+02:00

De câteva zile au apărut prin hypermarketurile bucureștene bunătăți steliste. Lansate în preajma Sărbătorilor de iarnă din acest an, sunt ferm convinsă că vor avea un mare succes. Eu deja am achiziționat un coș și o minge mare din ciocolată spre a le oferi drept cadou de Anul Nou. Sincer, mi-aș fi cumpărat și mie… Ce cadou poate fi mai potrivit pentru un microbist? La o vârstă fragedă - o minge din ciocolată, la maturitate - un vin sau un coș cu diverse produse branduite în culorile Stelei. O strategie inedită de marketing care își propune fidelizarea consumatorilor. O idee pe care o găsesc foarte bună la prima vedere, dar pare-mi-se că produsele nu sunt de cea mai bună calitate. Este clar că strategia steliștilor nu a mers pe modelul de succes al marilor cluburi de pe continent, care au ales parteneriatele cu producători renumiți. Momentan, produsele iau ochii, embla roș-albastră atrage, să vedem dacă vor convinge și din punct de vedere al calității.

Aaa… sloganul berii Steaua este Potolește-ți setea de victorie!…de înțeles dacă stăm să ne uităm la clasamentul Ligii I de fotbal, unde echipa din Ghencea este momentan pe locul 7. :)

Fulgi de nea

2010-12-13T21:16:00.005+02:00

Fulgi de nea perfecți pe haina mea. În Brașov a nins frumos, de vis. Mulți spun că pozele sunt modificate în Photoshop, dar nu. Este pur și simplu...natura în elementul ei și pozată de Pandutzu. Cu martori incluși :P

In memoriam Dinu Lipatti

2010-12-03T22:26:00.005+02:00

Joi, 2 decembrie, pe înserat. Dau să închid calculatorul. Mai sunt câteva ore până la concertul de pian în memoriam Dinu Lipatti. Mă pregătesc de plecare. Cei care ziceau că vin, deja nu mai sunt pe net. Sună telefonul. Este o prietenă dragă ce mă întreabă dacă vreau să ieșim. Îi răspund că nu pot, fiindcă merg la concert. Ce concert? întreabă ea. De pian, răspund eu. 2010 este Anul Internaţional Dinu Lipatti, iar astăzi se împlinesc 60 de ani de la moartea marelui pianist şi compozitor român. Lipatti Music Production organizează la Sala Radio un concert plin de momente foarte cunoscute şi apreciate ale muzicii clasice pentru pian. Mi-am luat bilet, îi spun eu. Ea nu știa. Nici nu cred că vrea să vină. Ne luăm la revedere și fug spre Universitate. Mai rezolv câteva treburi și timpul a și zburat. Sunt chiar în rândul 3 și concertul stă să înceapă.

Povestea vieții lui Dinu Lipatti ni se desfășoară în fața ochilor. Mi s-a făcut pielea de găină la auzul vocii calde care prezintă acest moment. Câteva minute…tăcere.

Shhh…începe concertul! Lucrări de F.Chopin, J.Brahms, M.Ravel, J.S.Bach, D.Scarlatti, S.Prokofiev, F.Poulenc răsună în întreaga sală. Publicul este pătruns de măiestria artiștilor.

Aplauze! Dar nu…nu s-a terminat. Cei patru artiști: Zlata Chochieva, Kateryna Titova, Sasha Grynyuk şi Sergiu Tuhuţiu se așează la 2 piane și încep o piesă unică, în primă audiție. Partiturile zboară efectiv pe scenă. Pianul, pianistul, publicul...simt intensitatea momentului. Aplauze de final și flori aruncate în sală. Am prins și eu una. Roșie. Dar, mai presus de toate, am prins din zbor clipe frumoase și sunete de neuitat.

Multumesc Sergiu Tuhuţiu & Friends pentru o seară minunată!

Credit foto: Bogdan Ionescu

Farmacia inimii

2010-11-28T20:56:00.003+02:00

Știu… iar Catena? Este peste tot: la TV, radio și, mai ales, în RATB. Ne-am săturat cu toții de campania lor și deja ne irită simplul auz al primei silabe.

Mulți critică acestă campanie. Este atât de agasantă încât a reușit ceva ce nu au reușit multe altele: un buzz enorm pe social media. Ba chiar, o pagină de Facebook intitulată NU mai dorim difuzarea reclamei "Farmacia Catena" in RATB, pagină cu (atenție!) 2,369 de fani. Iar, pe Youtube, spotul are: 10,847 de view-uri.

Recunosc, de foarte multe ori m-am enervat la auzul spotului în RATB. Mai că îți vine să cobori și să mergi pe jos la cât de des este difuzată. O fană a paginii declară (și citez): „să moară mă-sa de reclamă, k am ajuns să o fredonez în drum spre casă!”

Aici vine partea interesantă și țin să o subliniez. Repet: „am ajuns să o fredonez în drum spre casă!”

Ok, bun. Deci, cădem cu toții de acord că reclama este sâcâitoare, stresantă, cum vreți voi sau eu să fie. Dar, oare nu este de apreciat tocmai faptul că a prins atât de bine, că este atât de cunoscută? Toată lumea vorbește despre Farmacia iniiimiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, Catenaaaaaaa. Câți dintre tinerii din România ar fi sesizat sau ar fi vorbit despre o campanie adresată în principal pensionarilor? Catena a reușit și tind să cred că a reușit cu un buget mult mai mic decât al altor campanii/produse. Pentru asta, jos pălăria!

Sursa foto: aici

Iadul este amintirea

2010-11-19T09:51:00.002+02:00

O piesă de teatru care te lasă fără cuvinte:

Sursa foto: aici

Următorul pas

2010-11-17T21:10:00.007+02:00

Am scris aici despre povestea unei românce remarcabile: Cella Delavrancea. Spuneam că renumita pianistă și-a dorit foarte mult ca locuința sa să devină casă memorială după moarte, dar că moșteniroarea sa a preferat să deschidă un restaurant chinezesc. Nu judec. Este decizia familiei. Dar, nu pot să nu remarc faptul că din ce în ce mai multe clădiri care ar putea deveni case memoriale ale unor personalități importante sau clădiri de patrimoniu rămân necunoscute.

În timp ce în lumea întreagă, muzeul încearcă să îşi depaşească condiţia, în România lucrurile stagnează. În ultimii ani, s-a văzut o creştere semnificativă a construcţiei şi renovării muzeelor din străinătate. Câteva dintre acestea sunt recent construite, în timp ce altele datează de mai bine de un secol. Toate sunt în perfectă stare, aşteptându-şi vizitatorii. Iar, dacă oraşul respectiv nu are suficiente puncte atractive, îşi creează o zonă, un cartier pe care îl promovează ca fiind unul de interes cultural. O altă dovadă a faptului că există un mare interes în ceea ce priveşte muzeele şi expoziţiile de artă este faptul că numărul noilor muzee în lume a crescut rapid în timp. De pildă, conform studiilor, în Marea Britanie, din 1960 până astăzi, numărul muzeelor s-a triplat, ceea ce înseamnă în jur de 40 de muzee noi pe an.

Bucureștiul și alte orașe din țară au potențial pentru deschiderea de noi muzee. Avem atât de multe locuri frumoase, personalități cu care să ne mândrim. Este adevărat, se fac déjà eforturi de modernizare a unor muzee cu tradiție ca Antipa, Muzeul de Istorie și Muzeul Național de Artă, dar rămân în umbră și degradare clădiri, idei cu potențial. Când trecem la următorul pas?

Medalia de onoare

2010-11-15T21:51:00.007+02:00

Arta spală sufletul de praful fiecărei zile din viața noastră, spunea Picasso. Pentru a vă deconecta, pentru a reflecta, vă recomand Medalia de onoare. Este proaspăt intrată în cinematografe și în inima mea, întrucât așteptam de mult o creație cinematografică autohtonă care să mă țină conectată, să mă împingă a întreba la final Păi cum, gata? S-a terminat?

Filmul acesta m-a atras pentru că sunt foarte multe momente în care personajele nu spun nimic, dar în același timp spun foarte multe. Sunt clipe în care te emoționezi, și mai că îți vine să îl iei în brațe pe Victor Rebengiuc, pentru ca mai apoi să ți se trezească un zâmbet ironic pe buze.

Mulți tineri din sală râd în hohote la unele secvențe. Alții comentează murmurând. Nu înțeleg drama prin care trece personajul principal și cred că este de râs. Nu este nici de plâns. Este despre respect. Respect pentru un film ce transmite mult mai multe trăiri decât au făcut-o multe filme românești în ultimii ani. Respect pentru cei care au depășit pragul producerii unei pelicule bazate pe 2-3 secvențe de sex, înjurături și Ceaușescu. Respect pentru un actor remarcabil. Respect pentru un film care ridică lumea în picioare aplaudând ca la o piesă bună de teatru.

Sursa foto:aici

Aer interbelic

2010-11-05T23:02:00.013+02:00

Într-un ungher de laptop personal am regăsit o serie de fotografii cu aer interbelic, realizate la o expoziție a Adinei Nanu – autoarea singurei cărți de istorie a costumului din România.

Sper să vă placă!

E-mail de cititor

2010-10-29T00:00:00.009+03:00

Revin cu subiectul abordat săptămâna trecută pentru că, deși postarea în care prezentam vernisajul expoziției În căutarea Bucureștiului pierdut, nu a strâns comentarii, a adus după sine un e-mail primit pe adresa personală. Am acordul expeditoarei să postez acest e-mail pe blog împreună cu fotografiile care îi aparțin și îi mulțumesc pentru comunicarea deschisă de care a dat dovadă. Vă las și pe voi să reflectați asupra spuselor ei... de ce nu, poate deschidem o mică dezbatere.

Mândria de a fi gunoier

2010-10-24T21:26:00.007+03:00

Cu siguranţă v-aţi gândit măcar o dată în viaţă că a fi gunoier este una dintre cele mai înjositoare şi plictisitoare meserii din lume şi aţi uitat principiul conform căruia “n-am furat, n-am dat în cap, am muncit cinstitˮ. Ei bine, a fi gunoier este o muncă cinstită şi o mândrie. Cred că asta a gândit şi Allison Orr, director artistic al Forklift Danceworks, când a dorit să stabilească un contract de colaborare cu Austin Department of Solid Waste Services. Prin acest acord, ea a început organizarea unui eveniment bazat pe live performance, care a avut loc pe un aerodrom abandonat. Au participat 16 camioane, 24 de dansatori, un pian, o vioară, un violoncel şi un public de peste 2.000 de persoane.

Iniţiativa pare demnă de lăudat având în vedere faptul că a fost tratată cu maximă seriozitate şi a avut rezultate motivaţionale: La finalul proiectului un sondaj a fost făcut printre lucrătorii Austin Department of Solid Waste Services care a arătat că 100% din cei care au participat la proiect consideră că The Trash Project le-a îmbunătăţit moralul şi părerea despre slujba lor, 94% au spus că spectacolul de la final a îmbunătăţit percepţia publicului faţă de munca lor, iar 97% au declarat că prin acest proiect s-a îmbunătăţit şi imaginea celorlalţi oameni despre ei. (sursa: aici )

Trash Dance/Allison Orr excerpts from the performance from Andrew Garrison on Vimeo.

Și, acum, vine întrebarea mea: Ce părere aţi avea despre organizarea unui asemenea eveniment în România?

Caut Bucureştiul … la vernisaj

2010-10-24T20:51:00.007+03:00

Săptămâna trecută am fost la vernisajul expoziţiei În căutarea Bucureştiului pierdut, care prezintă publicului imagini actuale ale capitalei, dar cu o perspectivă îndreptată spre viitor.

Vă spuneam aici despre concursul de explorare urbană la care am luat parte, şi a cărei formă de concretizare este acest vernisaj. Fiecare concurent a beneficiat de o lucrare expusă în cadrul expoziţiei, şi prin urmare, a fost aleasă şi una dintre fotografiile realizate de mine (pe care o puteţi vedea mai jos).

Cu această ocazie, vizitatorii se vor putea alătura celor care susţin măsuri de revitalizare a două zone protejate din Bucureşti: Labirint şi Căderea Bastiliei, spun organizatorii. Vă invit şi pe voi sa treceţi pe la Club Fabrica să vedeţi fotografiile mai mult decât sugestive ale Bucureştiului prezent, iar în cazul în care nu aveţi drum în acea zonă, expoziţia poate fi văzută până în data de 2 noiembrie şi pe peronul staţiei de metrou Piaţa Victoriei 1.

Eu nu vă pot spune decât că m-aş fi aşteptat la mult mai multe fotografii, având în vedere faptul că fiecare echipă participantă la concurs a realizat cel puţin 30 de imagini ale Bucureştiului. Încă mă întreb de ce au ales unele dintre fotografii şi nu altele, mult mai reuşite, dar nu contest factorul de decizie. Aş fi vrut, însă, să văd mai mulţi vizitatori şi mai multă interacţiune între organizatori şi cei care au avut expuse lucrări. Recunosc că pe toată perioada petrecută in Club Fabrica (aproximativ o oră şi 20 de minute) alături de o prietenă care m-a însoţit, nu eram decât noi două, două persoane din organizare şi un domn care filma. Dar, poate că lumea a început să vină după ce am plecat. :)

Vrem să ajungem în vârf!

2010-10-22T21:31:00.003+03:00

Probabil că ați aflat deja din presă despre dorința Crinei Coco Popescu, de a deveni cea mai tânără alpinistă din lume care termină circuitul ”Volcanic Seven Summits”. În urma conferinței Women on Web la care am luat parte, am primit un mesaj care mă îndeamnă să spun mai departe povestea Crinei. Aș fi făcut-o oricum, dar probabil că nu aș fi reușit să pun la un loc toate aceste informații. Iată despre ce este vorba:

„Crina a anunțat în cadrul conferinței Women on Web că a reușit să strângă 41.000 de euro din cei 70.000 necesari pentru expediția ”Antarctica 2010 - 2011”. Îi lipsesc 29.000 de euro, care reprezintă o parte din taxa de expediție, precum și cheltuieli de transport, cazare, asigurare și masă. Organizatorii expediției, 7SUMMITS Club din Rusia au fost îngăduitori cu Coco și au decalat calendarul plăților în cazul ei. Astfel, Coco trebuie să facă rost de 29.000 de euro până pe 20 noiembrie 2010.

Coco a mulțumit public celor care o susțin: ”Le mulțumesc mult tuturor celor care mi-au fost și-mi sunt alături și au făcut posibil să strângem peste jumătate din suma până acum. Știu că efortul de a strânge banii este la fel de mare ca efortul pe care-l depun eu la antrenamente și sunt conștientă că fără ajutorul lor n-aș putea reuși. Am primit multe mesaje de susținere și multe încurajări și simt acum că expediția n-o fac doar pentru mine sau România, ca până acum, ci pentru toți cei care, într-un fel sau altul, m-au susținut. Nu pot decât să vă promit tuturor că, dacă reușesc să ajung în Antarctica, nu voi face pe nimeni să regrete ajutorul pe care mi l-a dat”, ne-a spus ea.

Coco Popescu se pregătește pentru expediția “Antarctica 2010 - 2011” care va avea loc în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011. Obiectivul lui Coco este escaladarea munților Sidley si Vinson – cel mai înalt vulcan, respectiv cel mai înalt varf din Antarctica. La intoarcerea din expediție Coco va fi prima alpinista din lume care a terminat circutul Volcanic Seven Summits – cei mai înalți vulcani de pe cele 7 continente. De asemenea, ascensiunea pe Mount Vinson reprezintă pentru Coco atingerea celui de-al șaselea vârf din circuitul Seven Summits – cele mai înalte vârfuri de pe cele 7 continente. Totodată, ea va fi cea mai tânăra alpinistă din lume care urcă acest vârf.

Pentru a susține plecarea lui Coco în expediție și pentru a vedea steagul României pe cele mai înalte vârfuri, doritorii pot dona în conturile deschise de Clubul Montan Altitudine:

Cont RON: RO62 RNCB 0058 0987 5236 0001

Cont EURO: RO35 RNCB 0058 0987 5236 0002

Cont USD: RO08 RNCB 0058 0987 5236 0003

BCR RASNOV; cod BIC/SWIFT: RNCBROBU; Adresa: Piata Unirii nr.10, RASNOV, cod 505400, jud. Brașov."

Un copil întreabă

2010-10-17T20:44:00.003+03:00

Într-o carte uitată de vreme am găsit acest fragment care rezumă o întreagă epocă, oamenii, mentalitățile și credințele ei:

„-Cine a făcut lumea, tată?

Bătrânul, mângâind părul buclat al odraslei sale, zice hotărât:

-Boierii, tată!”

Oare cum ar fi răspuns tatăl în ziua de azi?

Povestea omului şi a locului

2010-10-11T12:37:00.015+03:00

Nu sunt din Constanța. De fapt, nici nu prea îmi place marea. Sunt mai mult un om al munților. Cu toate acestea, de când am pus prima dată piciorul în Constanța, m-a fascinat. S-a schimbat cu timpul sau a rămas mereu aceeași? Poveștile continuă să mă intrige la acest loc. Am încercat să descopăr unghere, străduțe și istorii legate de ea, iar curiozitatea mi-a fost răsplătită. Odată cu anunțul campaniei derulate de Timișoreana - Povestea orașului tău, am căutat prin carnețelul cu amintirile locului pentru a va împărtăși câteva dintre ele. Dacă vă vor capta atenția și plăcerea de a citi, rogu-vă să mă votați cu un Like intrând pe site-ul concursului .

Pot aminti în treacăt că numele turcesc al Constanței este o modificare de la Constantina, oraș ce se știa a fi legat de Cernavodă prin fortificațiile pe care Traian le-a construit ca barieră contra barbarilor și care se numeau pe vremuri “Valul lui Traian”. Insuși, Gustav Adolf Ramsay, călător străin ce a scris despre Țările Române în secolul al XIX-lea, nota la sosirea sa în acest oraș: “Constanța este așezată pe un țărm foarte abrupt al Mării Negre. Vederea este încântătoare, privești marea deschisă ca un ocean. Aici nu vezi nici insule, nici stânci, numai cerul și apa. Malul este foarte repede și înalt de 20-30 de picioare, fiind frumos, dintr-un fel de pământ tare ca piatra. Cetatea, deși mică, pare bine construită. Am văzut multe platforme pentru baterii de uscat, făcute din piatră, pentru apărarea intrării portului. La drept vorbind, nu este un port, ci o radă. Am coborât destul de greu până la mare, dar la țărm, se găsesc o sumedenie de scoici și stridii de diferite soiuri.” Un alt călător al vremii, Reverendul George Fisk, prezintă orașul într-un tablou neplăcut: “Constanța este un sat bulgăresc îngrozitor, locuit de câțiva neciopliți și afară de Compania Dunării, nu are niciun locșor la care să tragă călătorii. Așa am petrecut acolo restul zilei și al nopții într-un han mic și neconfortabil.”

Mulți cârcotași ar spune că un “locșor la care să tragă călătorii” nu există nici astăzi. Ne place să fim răutăcioși sau este o realitate cruntă? Și, pentru că tot vorbim despre prezent, nu pot să nu remarc starea uneia dintre clădirile emblematice ale Constanței, Cazino-ul. În poza realizată de mine acum un an, el pare în stare excelentă. Dar, la o privire mai atentă, se întrezăresc geamuri sparte și tencuieli căzute. Un lux ruginit în timp. O sală de bal unde foșnetul rochiilor ce atingeau pardoseala a dispărut. Povestea locului? E scrisă pe net, dar cine-o mai trăiește? Cine-o mai iubește?

Poate prea puțini vorbesc despre Constanța așa cum ar trebui. Poate prea puțini au încercat să o cunoască așa cum ar trebui. Poate prea puțini i-au dat o șansă. Eu cred că poveștile sunt șansa ei, iar românul trebuie să își readucă aminte să spună povești.

Sursa relatări călători: Paul Cernovodeanu coord., Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, vol. IV, 2007, București, Editura Academiei Române

Toamna se numără suvenirurile

2010-10-09T19:25:00.008+03:00

Odată cu vremea mohorâtă de afară, parcă ne-am pierde câteva minute printre pozele și suvenirurile din locurile vizitate în vacanță. Dar, dacă ne-am plimbat doar prin România? Cu ce suveniruri ne-am întors acasă?

Ați băgat de seamă cât de greu găsim obiecte cu specific autentic românesc? Cu excepția Maramureșului, a Hunedoarei și a altor orașe care și-au speculat alene potențialul, alte zone cu istorie au rămas chiar și fără un butic în fața obiectivului turistic. Vorbeam în posturile anterioare de Aiud și de Târgoviște. Ele sunt unele dintre aceste locuri.

Din câte am aflat, în anii ’70, aproape fiecare hotel din țară avea lângă recepție un mic magazin cu obiecte de artizanat. Cu siguranță că se vindeau foarte bine lingurile de lemn, iile, pălinca, păpușile îmbrăcate în port național sau pălăriile de paie cu steag tricolor. La prima vedere, nu par cine știe ce, dar ele rămân o formă de publicitate a turismului autohton în rândul străinilor sau chiar al locuitorilor din România.

Spre exemplu, merg să vizitez Peleșul și mă simt atrasă să arunc un ochi pe la tarabele care vând așa zisele suveniruri. Dacă mă apropii mai bine, îmi dau seama (și probabil același lucru fac și turiștii străini) că nu am ce cumpăra. Tricouri cu Che Guevara sau Metallica, mingi de fotbal, jucării de pluș, cărți de joc, pistol cu apă etc. Vreo legătură cu plaiul mioritic? Nu. Majoritatea obiectelor chinezești le pot achiziționa din orice alt colț al lumii. Plec, sperând că la Târgoviște voi găsi suveniruri mai deosebite. Doar orașul a fost capitală și a avut curte domnească; a deţinut mai bine de trei secole statutul de cel mai important centru economic, politico-militar şi cultural-artistic al Ţării Româneşti…aici îndrăznesc să cred voi găsi ceva. Ei bine, nimic. Câteva vederi poți cumpăra de la Poștă. Oftez plină de alean.

Mă întorc în București și vreau să trimit ceva specific românesc prietenilor din străinătate. Nu am timp să aștept până îmi sosesc produsele de pe www.artizanat-online.ro și, știind că turismul european are deja o puternică industrie a suvenirurilor, vreau să ofer ceva autentic cunoscuților mei, semn că și România este o țară europeană la acest capitol. Din orașele pe care le-am vizitat nu m-am întors decât cu câteva vederi și un magnet de frigider, așa că este timpul să aflu ce pot lua din Capitală. Pornesc cu un avantaj față de un turist străin: știu deja că buticurile de suveniruri sunt bine ascunse printre străduțe. În punctele de mare trafic, poți număra pe degete magazinele de acest gen: Magazinul Unirea-la parter, Zona Lipscani-lângă Curtea Veche, Muzeul Țăranului Român și Vis-à-vis de magazinul Victoria.

Ieri am descoperit unul dintre locurile cu cele mai frumoase suveniruri românești, de unde am cumpărat acești 2 magneți sub forma unor locuitori din Țara Oașului. Imediat m-am gândit ce avantaj am avea dacă fiecare obiectiv turistic ar avea nu un magazin, nu un butic, ci măcar o tarabă cu astfel de produse. M-am pierdut printre toate obiectele în detaliu realizate. Existau magneți de acest gen reprezentând portul specific fiecărei zone geografice din România. Prețul: 10 Ron. O să mă întrebați locul. În mod neașteptat și, cu siguranță, nevizitat de turiștii străini: Magazinul Obor.

După îndelungi căutări pline de ambiție, am reușit să realizez un coșuleț cu tot felul de suveniruri autentice și nelipsitele dulciuri Eugenia, ciocolata ROM și batonul Făgăraș pe care l-am trimis prietenilor mei. Aștept reacția lor.

Ar trebui să mă mulțumesc că până la urmă am găsit ce mi-am dorit?